În ultima perioadă, odată cu acapararea guvernării de către PSD, asistăm la un adevărat asalt împotriva unui sistem de valori bazat pe proprietate, pe libera circulație a mărfurilor și a capitalurilor, pe dreptul individului la inițiativă privată și antreprenoriat.

Este vorba de atitudini exprimate de lideri politici de prim rang, respectiv de prim-ministrul guvernului, de președintele Camerei Deputaților cărora li s-au alăturat cu umilință sau convingere miniștri sau parlamentari aflați în diverse ierarhii politice sau administrative.

Nu întâmplător, aceste luări de poziție sunt „rostogolite” de presa aservită, de așa-zișii formatori de opinie sau de mii de postaci anonimi, unii plătiți cu bani de la partid, alții – pur și simplu – idioții utili care alcătuiesc masa de manevră de care dispune PSD-ul.

Adversarii lor sunt companiile multinaționale – care își exportă profitul, băncile – care nu plătesc destule impozite și nici nu finanțează economia națională, sau chiar companiile private românești – niște exploatatori care fac evaziune fiscală și și sug sângele poporului.

Este de prisos să le explici că „exportul profitului” este absolut firesc și normal, mai ales dacă proprietarul multinaționalei este în afara țării, că băncile chiar plătesc impozite și – prin creditele plasate în firmele românești – contribuie la dezvoltarea economiei naționale, sau că orice firmă are ca prim obiectiv obținerea profitului.

Mai mult, printre cei care susțin aberațiile preluate de la protipendada pesedistă a mai scos capul încă o specie, cei care preamăresc „realizărili” lui Nicolae Ceaușescu și înfăptuirile socialismului. Din nefericire, nici cu acești adevărați nostalgici ai comunismului nu-s prea multe de discutat, ei o țin una-și-bună că pe vremea răposatului toată lumea avea o locuință și un loc de muncă, ceea ce nu doar că era neadevărat, dar așa-zisa bunăstare din Epoca de Aur era dublată de o criză alimentară profundă, că în majoritatea locuințelor lipseau de utilitățile (căldură, electricitate, gaze), că funcționa cenzura sau că dreptul la liberă circulație era limitat prin dispoziție de la partid.

În cel mai bun caz, cu nostalgicii se cade la o „învoială”: ei ar fi de acord că după 1980-85 a fost greu de trăit în România, dar, la rândul tău, trebuie să fii de acord că până în anii ’80 „se găseau de toate” și că „era bine”.

Acestora și altora care susțin ideea bunăstării din anii ’70, trebuie să le spun că acea bunăstare (atâta câtă a fost, oricum incomparabil mai scăzută cu țările din occident) s-a bazat pe o șir de hoții: naționalizarea întreprinderilor aflate în proprietate privată, urmată de confiscarea proprietății țărănești și de confiscarea oricăror alte proprietăți particulare, inclusiv a locuințelor, colecțiilor de artă sau bijuteriilor.

Ca să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat atunci, trebuie să comparăm statul comunist cu un borfaș care operează într-un tramvai: cu un pic de atenție și noroc, se alege cu un portofel doldora de bani. În consecință, din ziua următoare, hoțul nostru își schimbă statutul: se îmbracă bine, mănâncă bine, merge la frizer și la teatru. Dar noul stil de viață înseamnă cheltuieli cu mult mai mari, iar portofelul furat se golește rapid. Ce-i de făcut ? Răspunsul vine de la sine: înapoi la tramvai ! Altfel spus, dacă am terminat ce-am apucat din naționalizare, e timpul să trecem la cooperativizare.

Așa a a procedat și statul comunist: a furat proprietățile tuturor românilor, a consumat prostește pe investiții inutile, apoi – inevitabil – s-a trezit cu punga goală. Asemeni hoțului din cadrul de mai sus, statul comunist nu știe să producă, știe doar să fure. Iar când nu a mai avut de furat, s-a dus în faliment, împreună cu toți cetățenii săi.

Nu întâmlplător, cam asta este situația statului lui Dragnea & Dăncilă și în această perioadă. Desigur, nu îndrăznește să fure explicit, confiscând proprietatea, dar nu se sfiește să impoziteze aiuristic, împotriva oricărei logici economice.

În loc de final, ca să avem o idee despre cât de mult a furat statul comunist, vă ofer o listă a celor nu mai puțin de 678 de întreprinderi din economia națională post-belică, trecute din proprietate privată în proprietatea statului comunist.

  • 20 de întreprinderi siderurgice, de metalurgie neferoasă și de laminat, printre care Malaxa Tub, Industria Sârmei de la Brăila, Laromet – București, precum și oțelăriile de la Titan, Nădrag și Călan.
  • 61 de întreprinderi prelucratoare de metale, inclusiv fabrici de scule și mașini unelte, armături sanitare, polizoare, etc. Printre acestea: Fabrica de Șuruburi București, Industria Fierului Timișoara, Fabrica de Angrenaje Hendel Arad, etc.
  • 10 șantiere navale, din care două la Galați, alte șapte la Brăila și unul la Oltenița.
  • 44 de întreprinderi din industria auto, începând cu Ford România, continuând cu diverse fabrici pentru componente diverse (acumulatori Tudor, cabluri, etc.) până la  garaje și ateliere de reparații auto. De exemplu, garajele Leonida găzduiesc acum un service al RAAPPS (Service Aviatorilor).
  • 61 de întreprinderi specializate în exploatarea carboniferă, petroliferă, gaze naturale și a carierelor de piatră
  • 56 de întreprinderi producătoare de astfalt, cărămidă, țigle, materiale pentru izolari termice și carton asfaltat.
  • 20 de întreprinderi specializate în construcții industriale, civile sau de drumuri.
  • 9 întreprinderi producatoare de sticlă, de la uz industrial la uz casnic.
  • 76 de întreprinderi din industria lemnului, producatoare de cherestea, perii si pensule, rulouri si jaluzele, etc.
  • 174 de întreprinderi din industria ușoară, respectiv prelucrare de bumbac, in, cânepă, țesătorii de mătase, tricotaje, împletituri diverse, producție de ață, sfoară, etc.
  • 12 întreprinderi prelucratoare de blanuri, producatoare de manusi și alte articole de piele.
  • 38 întreprinderi din industria chimica de bază.
  • 29 de întreprinderi producatoare de articole de parfumerie și cosmetice, de solvenți, esente și uleiuri eterice, precum și laboratoare farmaceutice.
  • 14 fabrici de băuturi spirtoase.
  • 9 întreprinderi producatoare de glucoza, amidon și drojdie comprimată.
  • 33 întreprinderi producatoare de ulei din care șase în București și restul în țară, de la Timișoara până la Iași și de la Satu Mare la Fetești.
  • 10 căi ferate pentru uz industrial sau minier.
  • 9 întreprinderi exploatatoare de vagoane-cisterne.
  • 4 societăți de navigație fluvială.
  • 322 de vase fluviale și maritime sub pavilion românesc, cu diferite deplasamente și utilizări (remorchere, vase de transport mărfuri sau călători, bacuri, etc.).
  • 15 Societăți de asigurare.

Ca o precizare suplimentară: muncitorii și salariații din respectivele întreprinderi nu au simțit în niciun fel „binefacerea” organizată de stat. Dimpotrivă, pentru majoritatea au urmat salarii mai mici sau neplătite, ba chiar și falimente, în special în întreprinderi în care directorul era și patron iar nou venitul director trimis de la partid nu a fost în stare să asigure managementul.

P.S.: Expresia din titlu am auzit-o la un miting și ilustrează destul de bine ce i se întâmplă unui popor mințit încet-încet și pe bucățele mici.

Reclame