DESPRE REFORMA CONSTITUȚIONALĂ

De multe ori, parlamentarismul s-a găsit în poziție de adversitate cu conducătorii. Aceștia, fie că proveneau dintre aleși, fie că erau legitimați de vreo revoluție, aveau o tendință naturală de a-și impune viziunea fără să țină cont de sfaturile altor oameni de stat. Nu întâmplător, acolo unde parlamentul a reușit să cenzureze liderii, lucrurile au mers bine. Dimpotrivă, în multe cazuri dictatorii au avut succes iar țările lor s-au confruntat cu sărăcie și războaie.

Din acest motiv, orice încercare de suprimare sau de diminuare a rolului parlamentarismului nu este nimic altceva decât un pas către slăbirea democrației și totodată, un sprijin pentru atitudinile dictatoriale pe care un lider le manifestă în mod natural. Istoria ne oferă destule exemple, din antichitate până în timpurile moderne și – din nefericire – nici istoria noastră recentă nu face excepție de tentative și acțiuni prin care s-a vizat (și obținut) reducerea însemnătății parlamentului.

După cum știm, dictatura pe care ne-au impus-o rușii a desființat Parlamentul și la înlocuit cu un simulacru de organ legislativ, numit pompos Marea Adunare Națională. Chiar și așa, conducătorul suprem, se temea de o instituție care putea face legile, așa că de-a lungul timpului, șeful MAN-ului a fost unul dintre oamenii săi de încredere.

Surprinzător, dar după 1990, aceste tentative nu au dispărut, iar Traian Băsescu, bucurându-se de o maximă credibilitate, a devenit principalul purtător de mesaj. Sper că ne mai aducem aminte teoria lui despre parlamentarismul românesc: Parlamentul este o instituție de prisos. Așa că a propus desființarea Senatului și reducerea numărului de parlamentari la doar 300 de aleși.

De ce ? Motivația care circula pe toate canalele era că senatorii și deputații sunt niște îmbuibați a căror existență nu mai trebuie suportată de bietul popor și așa împovărat cu tot felul de taxe și impozite. În realitate, omul nostru își dorea un Parlament decorativ, pe care să-l poată dizolva cu ușurință dacă s-ar fi sculat diminața cu fața în cearceaf, un fel de anexă a măreției sale prezidențiale. Nu mă îndoiesc că, dacă timpurile și Constituția nu l-ar fi adus cu picioarele pe pământ, planul său ar fi reușit, evident, în aplauzele întregului popor, mulțumit că a stârpit hidra parlamentară. Slavă Domnului, Băsescu a ieșit din scenă (cam rușinos, dar asta-i altă chestiune). În schimb, o bună parte din tâmpeniile promovate de el ne-au rămas și – surprinzător ! – unii se străduiesc să reîncălzească mâncarea pe care a uitat-o în cuptor.

Iată de ce, Reforma constituțională pe care o propune PLUS (introducerea a două noi cazuri de dizolvare a Parlamentului precum și reducerea numărului de parlamentari) este îngrijorătoare, iar eu o calific ca fiind o acțiune mai degrabă populistă decât necesară. Ea este menită să ofere o mică satisfacție poporului indignat de inutilitatea instituției pe care o consideră ca fiind principala sursă de rele în politica românească, nicidecum să pună bazele unei reforme reale de care statul român are foarte mare nevoie.

Evident, Parlamentul are nevoie de o reconsiderare în care trebuie discutat serios despre imunitatea parlamentarilor, despre indemnizațiile și pensiile speciale de care dispun, dar și despre atribuții și – mai ales – despre felul în care interacționează cu alte instituții ale statului. Pentru că a reforma Parlamentul fără a se elabora o nouă Constituție în care să fie statuate relații corecte între Președinție, Guvern, Justiție, Curte Constituțională, Autoritatea Judecătorească, etc., nu vom face nimic. Cel mult, vom constata – mai des sau mai rar – că avem o Constituție nefuncțională.

Reclame