Fără surprindere, aflu că Mihai Șora pledează pentru votul secret. Într-o postare pe Facebook, dânsul spune că, citez:

nimic, într-o democrație, nu justifică votul secret în Parlament – nici când vine vorba de vreo lege, amendament ori proiect, nici când sunt alese diverse persoane într-o funcție publică. Votul secret în Parlament este încă unul dintre acele mecanisme perverse care ar trebui eliminate dintr-o democrație funcțională.

Nu este singura aberație pe care o promovează dl. Șora, dar cred că asta le întrece pe toate. De ce? Pentru că votul secret este o instituție care a apărut tocmai pentru a susține democrația și fără de care însăși procedurile de vot nu ar mai avea niciun sens.

Astfel, în antichitate, era o practică obișnuită ca cei avuți să cumpere voturile celor săraci, apoi să le supravegheze votul pentru a avea siguranța tranzacției. În acest fel, pentru a limita efectele negative ale tranzacției cu voturi a apărut votul secret, aducând libertate în procesul electoral și eliminând cea mai mare parte a presiunilor care se exercitau asupra alegătorului.

Prin urmare, votul secret este un câștig, atât pentru acuratețea procesului electoral, cât și pentru democrație în ansamblul ei. Fără vot secret, am asista la un spectacol de proastă calitate, în care voința unui lider politic este impusă forțat (uneori contra cost) și decidenților însărcinați cu misiunea de elector, indiferent că aceștia fac parte din masa de oameni chemați să se exprime într-un proces electoral sau fac parte dintr-un corp restrâns de electori chemați să ia diverse decizii.

Nu în ultimul rând, aș vrea să nu uităm că votul secret este un principiu inclus și în Declarația Drepturilor Omului (adoptată de ONU în decembrie 1948), document care îi stârnea un tremur nervos lui Ceaușescu, mai ales ca urmare a ceea ce putea rezulta prin libertatea votului.

Sigur, se poate spune că una este votul universal și alta este votul în Parlament (sau în nu-știu-ce comisie). Nu, nu sunt chestiuni diferite. Votul trebuie să rămână secret în orice chestiune importantă, ca o garanție a libertății de opțiune pentru cel care votează.

Ca filozof, dl. Șora ar fi trebuit să știe toate astea. De fapt, cred că dumnealui le știe, dar când vine vorba de vreo postare pe Facebook, mă îndoiesc că-l mai întreabă cineva ceva …