Fiind în campanie electorală, Dacian Cioloș reacționează (pe cât de previzibil, pe atât de politicianist) la declarația lui Nelu Tătaru, aia cu „toți suntem de vină pentru cele întâmplate la Piatra Neamț”. Zice fostul prim-ministru – și are dreptate – că-i un caz de „mare ipocrizie” și că nu toți suntem de vină.

Păi da, nu toți suntem de vină. Sau, chiar dacă suntem, vinovăția este foarte diferită, pentru că una e să fi fost prim-ministru și alta e să fii simplu cetățean. Așa că, zic eu, pluseristul este ultimul dintre politicienii români care are dreptul să arate cu degetul un caz de ipocrizie, chiar dacă este real.

Mai mult decât atât, să nu uităm declarația aceluiași Dacian Cioloș atunci când (cu vreo doi ani în urmă) i s-a reproșat că a înființat partidul cu ajutorul unui fost securist. În loc să pună capul în piept și să-și ceară scuze, domnia sa a trecut la contraatac, motivând că vezi-Doamne „mulți români au colaborat cu Securitatea”, așadar reproșurile aduse de societatea civilă ar fi nejustificate.

Un comportament asemănător a avut și Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, când cineva i-a reproșat că vrea să rămână în politică deși are un dosar penal. Spunea dumnealui, încercând să pună semnul egal între el și restul românilor, că „în fiecare familie de români există cel puțin o persoană cu dosar penal”, deci, cu ce-ar fi el mai diferit de românii cu dosare?

Greu de spus de ce diverși politicieni încearcă să ne aducă pe toți la același numitor comun, susținând că toți suntem vinovați pentru eșecurile lor, că toți am colaborat cu Securitatea, că toți avem dosare penale. Și mai greu de spus de ce pe rând, sau toți odată, acești politicieni sunt tolerați, nu doar de de partidele lor, ci și de votanții lor.

Sunt sigur că mai multă exigență din partea electoratului ar ajuta cu adevărat la îmbunătățirea clasei politice. Dar sunt la fel de sigur că această exigență nu se va manifesta.