Pe vremea lui Ceaușescu, dacă se întâmpla să cadă vreun pod, până seara erau luați de acasă proiectantul, șeful de șantier și directorul institutului de proiectări. Niciunul nu dormea în patul lui înainte ca raportul complet cu privire la distrugere să fie finalizat, dactilografiat în trei exemplare și pus pe masa prim-secretarului.

Acum este vremea lui Ciucă și a lui Iohannis. Facem pariu că nimeni nu va fi deranjat?
Nici proiectantul, pentru că e prieten cu județul. Nici executantul, că e firmă de la un partid. Nici verificatorul, că a semnat săracu’, ce era să facă? Nici șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcții, că e specialistul de la celălalt partid.

Mai mult ca sigur, vinovatul va fi găsit în persoana celui care a căzut cu tot cu pod și mașină personală pentru că – vorba aia – a fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Update 2022.06.09. Ministerul Dezvoltării Regionale anunță că „obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor. Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”.
Și totuși, podul este folosit de cca. șase luni. Cu toate acestea, nicio instituție a statului nu a avut nicio reacție. Nici măcar Poliția Rutieră.

Update 2022.06.10. Patronul firmei care a făcut reabilitarea podului declară: „Probabil au cedat structurile de rezistență vechi de mai bine de 50 de ani. Noi nu am intervenit să vedem ce se întâmplă cu armăturile. Nu s-a umblat la structura de rezistență.
Dacă s-a intervenit sau nu la structura de rezistență ar trebui să rezulte din documentația de proiectare și de execuție. Inspectoratul de Stat în Construcții poate să clarifice imediat acest aspect. În orice caz, dacă o astfel de explicație este acceptată, constructorul ar trebui să explice de ce valoarea lucrărilor a depășit un milion de euro.