I. INTRODUCERE
După mai bine de douăzeci și cinci de ani de la ruptura definitivă de totalitarismul ceaușist, deși dispune de mari bogății și resurse, România continuă să fie o țară săracă, având majoritatea indicatorilor de performanță în coada tuturor clasamentelor europene.
Bătălia politică nu mai are ca țel guvernarea în folosul oamenilor, ci accesul la administrarea bugetului național în folosul clanurilor de partid și a mafiei prietenilor politici. Această realitate face ca în România funcționarea statului să fie serios tulburată iar majoritatea activităţilor aflate sub tutela statului, de la infrastructură până la serviciile sociale, să fie în stare de colaps, în ciuda reformărilor perpetue la care am fost martori şi, în aceeaşi măsură, victime.
Iată de ce, Partidul Mişcarea Liberalǎ propune un nou proiect politic având la bază reducerea rolului statului ȋn economie şi societate, concomient cu extinderea libertăţii şi responsabilităţii individuale. Noi credem cu tǎrie cǎ respectarea drepturilor şi libertǎţilor fundamentale ale individului reprezintǎ condiția esenţialǎ pentru a construi o societate liberǎ, justǎ şi prosperǎ. Iar pentru realizarea acestui deziderat politic se impune limitarea intervenţiei statului ȋn economie şi societate. Ca să dăm un singur exemplu, pledăm pentru reducerea drasticǎ a impozitǎrii, pentru a lǎsa populaţiei şi firmelor mai mult din veniturile legitim dobȃndite.
Avȃnd aceste valori cǎlǎuzitoare, Partidul Mișcarea Liberală se distinge prin faptul cǎ este primul partid politic din Romȃnia care se poziţioneazǎ ferm ȋn dreapta spectrului politic, nelǎsȃnd loc artificiilor politice de genul centru / dreapta ce au menirea de a induce mai multă confuzie ȋn rȃndul electoratului.
În România nu suferim de prea multă ideologie, ci de prea puţină claritate ideologică. Spre deosebire de alte mişcări civice sau politice, noi avem o viziune ideologică clară. Astfel, noi credem că, în esenţă, există doar două moduri prin care indivizii pot prospera:
- prin mijloace economice, adică muncind cinstit, acumulând capital, investind graţie talentului antreprenorial personal şi schimbând produsele muncii lor în mod voluntar pe piaţă şi
- prin mijloace politice, adică constituindu-se în grupuri de interese parazitare care profită de pe urma celor oneşti şi muncitori, confiscându-le avuţia prin impozitare şi redistribuind-o pentru satisfacerea propriilor ambiţii.
De fapt, societatea există doar în măsura în care indivizii cooperează paşnic, urmându-şi propriile interese şi propriul drum spre fericire doar prin mijloace economice. Cu cât aplicarea mijloacelor politice devine mai extinsă, cu atât cooperarea socială este mai slăbită, creȃndu-se tensiuni tot mai greu de controlat. Societatea nu este ţinută laolaltă de vreun „contract social”, ci de legăturile istorice, economice şi culturale dintre oameni care împărtăşesc valori comune. Doar un cadru instituțional favorabil libertății poate consolida coeziunea socială și poate garanta prosperitatea pentru toţi.
Dar România actuală cu greu mai poate fi caracterizată ca fiind o societate. De mai bine de două decenii, a reprezentat mai degrabă un spaţiu în care s-au exersat plenar mijloacele politice și un teren fertil pentru cultivarea politicilor păguboase şi a corupţiei. Societatea şi economia românească se află într-o criză profundă, marcată de sărăcie, incertitudine şi nesustenabilitate a politicilor actuale. Am ajuns aici datorită modelului de dezvoltare centrat pe stat şi intervenţionism exacerbat. Acesta presupune, în esenţă, desconsiderarea persoanei şi proprietăţii private, cu cele două nefaste corolare ale sale: risipa enormă de resurse financiare şi degradarea valorilor civice şi morale ȋn societatea noastrǎ.
Perioada pe care o parcurgem acum este un foarte bun prilej pentru a realiza că statul nu creează prosperitate ci doar redistribuie avuția produsă folosind criterii proprii – de multe ori în avantajul aparatului propriu și aproape mereu în detrimentul cetățenilor. Această stare de lucruri a favorizat constituirea de grupuri de interese a căror activitate și performanță este bazată pe alocarea preferențială de resurse ale statului.
II. VIZIUNEA NOASTRĂ ASUPRA GUVERNĂRII
În România, este clar că ciclurile electorale se desfășoară după o democraţie originală. Nu este la fel de clar care e motivul pentru care aşa stau lucrurile.
„Democraţia nu poate funcţiona dacă o mare parte a votanţilor se află pe ştatul de plată al guvernului. Dacă membrii Parlamentului nu se consideră reprezentanţi ai contribuabililor, ci exponenţi ai celor de la care primesc salarii, subvenţii, cadouri şi alte beneficii, atunci s-a terminat cu democraţia”
… spunea Ludwig von Mises, unul dintre cei mai importanți gânditori, reprezentanți ai liberalismului. Iar România se încadrează exact în acest model. Nu este de mirare că Parlamentul a devenit instituţia cu cel mai scăzut grad de încredere din partea populaţiei şi că toată lumea se plânge de deficitul de democraţie.
Atunci când a fost înlăturată dictatura comunistă, nu s-a realizat pericolul tiraniei majorităţii, al puterii masei uşor manipulabile. Nu am realizat că democraţia ne răspunde doar la întrebarea Cine să conducă România ? lăsând la voia celor ajunşi la putere să stabilească Cum să fie condusă România ?
Acesta este motivul pentru care România a fost condusă prost. În loc să dezbatem idei şi să votăm viziuni strategice, actuala clasa politică ne pune să răspundem la întrebări lipsite de fond precum De câţi aleşi avem nevoie în Parlament? sau Cum să fie aleşi Aleşii?
După cum se vede, nu dezbatem şi nu votǎm viziuni strategice de dezvoltare pentru cǎ ele nu existǎ cu adevǎrat. Partidele din opoziţie sunt prea preocupate de rǎsturnarea celor aflaţi la putere ca sǎ construiascǎ strategii coerente de dezvoltare. Odată ajunşi la putere, creativitatea oamenilor politici se va rezuma doar la găsirea celor mai bune mijloace de a-şi spori avuţia proprie şi a grupurilor de interese aflate în spate. Şi asta trebuie să se întâmple cât mai repede în interiorul ciclului electoral. În mod inevitabil, Aleşii vor decide întotdeauna să conducă România nu pentru binele celor Mulţi, ci pentru binele Lor. Statul romȃn, ȋn forma sa actualǎ, este un stat clientelar preocupat prea mult de binele propriu şi prea puţin de binele comun.
Soluţia pe care Partidul Mișcarea Liberală o oferă constǎ ȋntr-un stat cu un aparat administrativ mai mic dar mai puternic, capabil sǎ-şi asume şi sǎ ȋndeplineascǎ mai bine funcţiile sale esenţiale. Cu cât aparatul statului este mai mic, cu atât mai important este individul; cu cât statul are mai puţini bani, cu atât este mai bogat individul; cu cât statul decide mai puţine lucruri pentru toată lumea, cu atât fiecare dintre noi poate decide mai mult pentru el însuşi. Funcţia esenţialǎ (şi moralǎ) a statului este doar aceea de a proteja viaţa, libertatea şi proprietatea cetǎţenilor.
Ȋn consecinţǎ, din punctul nostru de vedere, rolul statului trebuie sǎ scadǎ constant pȃnǎ la asigurarea serviciilor de apǎrare naţionalǎ, justiţie şi poliţie. Aceste activitǎţi sunt de un real folos funcţionǎrii societǎţii şi pot fi furnizate ȋn mod eficient de stat prin impozitare.
Ȋn ceea ce priveşte managementul finanţelor publice, statul trebuie sǎ acţioneze ca orice individ sau agent economic privat. Atunci cȃnd cheltuielile sale devin mai mari decȃt veniturile din taxe şi impozite, reducerea deficitului bugetar trebuie fǎcutǎ doar prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşterea taxelor. Ȋn viziunea Partidului Mișcarea Liberală, aceastǎ regulǎ privind gestionarea bugetului public reprezintǎ o limitǎ instituţionalǎ ce previne extinderea rolului statului ȋn economie şi conservǎ libertatea economicǎ.
III. VIZIUNEA NOASTRĂ ASUPRA ECONOMIEI
Spre deosebire de alte ţări fost-comuniste, România nu a făcut la fel de mulți pași pe drumul dezvoltării economice. Ca urmare, nu este de mirare faptul că economia de piaţă este funcţională doar în documentele guvernanţilor, indiferent de orientarea lor politică. Realitatea este că în prezent, statul cheltuieşte cca. 35 % din producţia naţiunii.
Statul decide cu cât să ne impoziteze, dar fără să gândească la nevoile cetățenilor, ci la nevoile aparatului guvernamental. Tot statul impune noi şi noi reglementări, dar nu cu scopul de a ajuta dezvoltarea economiei, ci pentru a justifica necesitatea creării de noi agenţii guvernamentale. Conform ultimelor evaluări, românii trebuie să muncească cca. 150 de zile dintr-un an pentru a acoperi cheltuielile statului și doar apoi se pot ocupa şi de satisfacerea propriilor nevoi.
Realizările economiei de piaţǎ autentice vorbesc de la sine. Civilizaţia modernă este produsul filozofiei laissez-faire. Însǎ pe măsură ce ideile socialiste au anesteziat raţiunea şi bunele moravuri, capitalismul a fost parazitat treptat de o clasă politică cu o moralitate precară şi de afacerişti venali. La fel se ȋntȃmplǎ şi la noi. Nu întâmplător, economia Romȃniei a fost bine radiografiatǎ ca fiind „capitalism de cumetrie”, fǎrǎ ȋnsǎ a se face ceva ȋn direcţia stopǎrii cumetriilor care au viciat procesul tranziţiei. În schimb, „realizǎrile” statului au fost mereu lăudate și inaugurate cu un fast nepotrivit pentru situația în care se găsește economia. Rolul acestui festivism a fost de a justifica politica guvernamentalp lipsite de finalitate și de a ascunde găurile negre în care s-au dus banii cetăţenilor.
În realitate, statul nu creează nimic. Socialiştii din toate partidele vând iluzia că guvernul este Mâna Providenţială, care poate să crească bunăstarea tuturor. Dar nu este nicidecum vorba de aşa ceva. Pentru a da un singur leu, guvernul trebuie mai întâi să îl ia prin impozitare de la cei care l-au produs. Pentru a crea un loc de muncă, distruge vrând-nevrând un altul. Pentru a stimula consumul dintr-un bun, va reduce consumul din altele. Pe scurt, alocarea resurselor trece din sfera raţionalului (privatǎ) ȋn sfera arbitrariului şi discreţionarului politic (publicǎ).
Capitalismul şi libertatea economică cultivă virtuţi precum responsabilitatea, decenţa, cumpătarea, modestia, gândirea pe termen lung. Dimpotrivă, etatismul dezvoltă vicii precum laşitatea, risipa, vanitatea, servilismul.
Piaţa liberă stimulează buna înţelegere între toţi, în timp ce intervenţiile guvernului încurajează discordia, prin politizarea viaţii sociale.
Nu ne putem aştepta la dărnicie din partea guvernului. Darnic poate fi cel care este proprietar, stăpân pe roadele eforturilor sale, conştient de valoarea muncii depuse. Pe când guvernul poate dispune doar de valorile pe care le va acumula prin taxare și impozitare. Prin urmare, dărnicia sa va fi construită mai degrabă din perspectivă electorală sau pe respectul față de grupuri de interese, de multe ori nelegitime.
Poate că și din aceste motive, corupția a ajuns să atingă majoritatea instituțiilor statului, de la ministere până la serviciile deconcentrate din toate județele țării. Și totuși, corupţia nu ţine de moştenirea culturală sau de mentalităţi – altminteri nu am putea explica de ce milioane de români renunţă la practicile asociate corupţiei imediat ce trec graniţa. Dimpotrivă, corupţia a devenit omniprezentă în mediul instituţional românesc ca urmare a reglementării agresive pe care statul o impune în activitatea tuturor, de la societăți comerciale până la indivizi. Iar dacă acceptăm această definiție, înțelegem de ce corupţia a devenit aproape pretutindeni rezultatul intervenţionismului. Prin urmare, nu există cale mai directă şi mai eficientă de a elimina corupţia decât combaterea intervenţionismului statal. Şpaga dată profesorului, doctorului sau funcţionarului public va dispărea atunci când aceştia nu vor mai fi funcţionari publici sau bugetari, ci vor activa în instituţii private.
Ȋn viziunea Partidului Mișcarea Liberală, România ultimelor decenii a fost condusă prin programe anti-liberale. Din cauza impozitelor copleşitoare, privilegiilor „sociale”sau „clientelare”, a cotizaţiilor forţate și a barierelor birocratice, a politizării tuturor aspectelor vieţii – de la familie până la infrastructură – societatea românească a ajuns să aibă mari probleme iar autoritatea legii este ridiculizată constant de forţa clanurilor sau de manevrele politice. România va putea să redevină o societate prosperă doar în măsura în care proprietatea privată, drepturile individuale, libertatea contractului vor fi garantate de facto, nu doar de jure.
Soluţia noastrǎ constǎ ȋn refacerea structurii instituţionale favorabile dezvoltǎrii unui mediu de afaceri privat pe baze autentice orientat exclusiv cǎtre satisfacerea nevoilor consumatorului şi nu cǎtre rǎsplǎtirea bunǎvoinţei politicianului sau birocratului. Ȋn acest sens, micşorarea presiunii fiscale, debirocratizarea şi flexibilizarea pieţei muncii sunt determinante ȋn asigurarea unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv. Ȋn viziunea noastrǎ privind economia, statul poate juca mai bine rolul imparţial de arbitru decȃt cel de actor economic.
IV. VIZIUNEA NOASTRĂ ASUPRA VIITORULUI EUROPEAN
Evoluţiile recente din Europa pun tot mai mult sub semnul întrebării viabilitatea modelului european şi a zonei euro. Încercarea organismelor europene de a-l resuscita prin exacerbarea centralismului birocratic şi intervenţionismului va conduce la o „planificare” îngrijorătoare a economiilor şi societăţii bătrânului continent.
O Europă armonizată nu înseamnă automat armonie în interiorul Europei. „Generozitatea” politicilor economice şi sociale este înălţată pe o fiscalitate tot mai împovărătoare, iar în loc ca acestea să asigure coeziune socială şi convergenţǎ economicǎ, sfârşesc prin a anula creşterea economică şi a spori tensiunile intra-comunitare.
Ȋn viziunea noastră, constituirea zonei euro este mai degrabǎ un proiect politic decȃt unul economic iar această realitate va genera ȋn continuare implozii repetate. Efectele se vǎd astǎzi cȃnd economii neconsolidate precum cea a Greciei sunt nevoite sǎ adopte mǎsuri drastice de ȋnsǎnǎtoşire a finanţelor publice pe seama contribuabilului european. Observǎm cǎ procesul de convergenţǎ nominalǎ este necesar dar nu suficient ȋn acest proces. Pentru a evita greşelile Greciei trebuie sǎ conştientizǎm importanţa semnificativǎ a convergenţei reale şi instituţionale. Susţinem cǎ este nevoie mai mult decȃt oricȃnd de o reconfigurare a modelului economic şi societal existent pentru a face faţǎ provocǎrilor viitoare.
Avȃnd ȋn vedere evoluţia construcţiei europene, trebuie spus clar că acest sistem suprastatal bazat tot mai mult pe centralism politic nu reprezintă altceva decât o metodă sigură de transformare pas cu pas a economiei de piaţă într-o economie controlată de prea multe reguli pentru a-și păstra funcționalitatea. Dacă eurocraţii vor să construiască o Uniune a Statelor Europene pe modelul folosit în perioada războiului rece, noi ne declarăm dezacordul, la fel ca mulţi alți cetăţeni ai Europei, fie că sunt din ţări mai dezvoltate sau mai sărace. La fel spun şi din ce în ce mai mulți români, al căror grad de încredere în viitorul european şi în structurile politice europene a scăzut substanţial faţă de anii trecuţi. Uniunea Europeană nu mai este acum răul cel mic, deoarece actuala evoluţie trasată de la Bruxelles se abate serios de la principiile ce au stat la baza constituirii pieţei comune.
V. IDEI ÎN ACȚIUNE
Scopul nostru declarat este reconstruirea relaţiei dintre stat şi cetăţean. O relaţie în care statul să lucreze pentru cetăţean, adică să facă mai puţin şi mai bine. În care Constituţia României să nu mai fie interpretată după bunul plac. În care funcţionarii publici să servească cu adevărat interesele publicului. În care legislaţia să redevină lege, adică… justă şi impersonală. În care individul să se bucure de mai mult din rezultatele muncii proprii. În fond, o relaţie în care individul să fie mai liber în raport cu statul !
În continuare, propunem câteva direcţii strategice ce decurg întrutotul din principiile enunţate mai sus:
REFORMA STATULUI ȘI ORGANIZAREA POLITICĂ
Parlamentul bicameral trebuie să rămână opțiunea fermă pentru organizarea legislativului românesc. Totuși, este obligatorie reconsiderarea atribuțiilor celor două camere: Senatul va trebui să se implice în politica externă a țării și totodată să dețină un rol de reprezentare a intereselor regiunilor țării, pe care să le coordoneze și să le medieze. Din acest motiv, senatorii României vor trebui aleși prin vot uninominal. În ce privește Camera Deputaților, rolul acesteia trebuie să fie axat pe producerea de legi, pe controlul activității guvernului și a celorlalte instituții ale statului. Pentru că în buna sa funcționare, Camera Deputaților are nevoie de parlamentari ce provin din varii domenii de activitate, este necesar ca deputații să fie aleși în baza votului pe liste propuse de partidele politice.
Numărul de senatori și deputați trebuie să rezulte din necesități de reprezentare, conform legii electorale, iar cumulat pentru ambele camere, numărul acestora să nu depășească 300 de parlamentari.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, România trebuie să reînfințeze regiunile. Formula de împărțire nu trebuie să onoreze interesele politice ale vreunui partid politic sau organizație constituită pe criterii etnice, ci doar pe criterii de dezvoltare regională.
Descentralizarea reală: autonomia decizională a comunităţilor locale este imposibilă fără creşterea autonomiei financiare. Datorită presiunii electorale, decidenţii locali manifestă o responsabilitate mai mare faţă de alegători în gestionarea fondurilor publice în comparaţie cu cei ministeriali aflaţi la centru.
Eliminarea imunităţii politice: în faţa legii, parlamentarii şi miniştrii trebuie să se situeze pe acelaşi palier cu oricare cetăţean.
Modificarea Constituţiei: va fi precedată de dezbateri publice de amploare. Printre altele, din noua Constituție va trebui eliminat ca fiind profund nedemocratic, articolul ce nu permite revizuirea formei de guvernământ a României. De asemenea, vom avea în vedere reconsiderarea și reformularea relațiilor existente între instituțiile statului. Pornind de la ideea că Legea fundamentală trebuie să pună bariere ferme în calea intervenției statului în viaţa cetăţenilor, fie că vorbim de sfera socială, economică sau cea religioasă.
Totodată, din noua Constituție va trebui să dispară actuala formulare prin care șeful guvernului să fie desemnat de cineva anume, dintr-o majoritate de peste 50 %. În conformitate cu pricipiile democrației reprezentative, considerăm că Șeful Guvernului trebuie să fie președintele partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate în Parlament. Acesta va fi cel însărcinat cu formarea cabinetului, deoarece este un câștigător natural al competiției electorale și nu un produs politic al unei majorități conjuncturale sau al unei grupări de interese obscure. În acest fel, desemnarea primului ministru o va face chiar electoratul.
Rolul Președintelui trebuie reconsiderat, astfel încât instituția prezidențială să contribuie la pacea socială și mai ales să fie un reprezentant demn și onest al tuturor cetățenilor României și nu doar al unui partid politic.
Modificarea legilor electorale: Actuala legislație favorizează partidele parlamentare și candidații acestora. O legislație corectă trebuie să permită șanse egale pentru toate partidele legal înființate precum și oricărui candidat, inclusiv celor independenți. Sistemul de vot va fi conceput pentru a asigura o competiție cinstită între partidele politice și o reprezentare echitabilă a intereselor tuturor cetățenilor. Votul electronic și votul prin corespondență trebuie să devină parte a sistemului electoral din România, astfel încât orice cetățean să aibă posibilitatea de a se exprima în alegeri, contribuind astfel la legitimitatea aleșilor, atât la nivel local cât și la nivel național.
Modificarea legii partidelor politice: Actuala lege nu favorizeazǎ creşterea concurenţei pe scena politicǎ, permiţȃnd astfel consolidarea celor douǎ mari forţe politice de centru-dreapta şi centru-stȃnga ȋn faţa electoratului. Simplificarea condiţiilor de formare a unor noi partide politice va contribui la creşterea competiţiei politice cu efecte benefice ȋn planul politicilor economice şi sociale ce vor fi implementate.
FISCALITATE ȘI IMPOZITE
Reducerea şi simplificarea impozitării: „Taxe mai mici şi mai puţine” reprezintă dezideratul nostru. Regimul fiscal actual este extrem de stufos și numără sute de taxe. Cu cât numărul de taxe este mai redus, cu atât costul administrării fiscale este mai mic, iar capacitatea de previziune antreprenorială este mai mare. Cu cât povara fiscală este mai redusă, cu atât sunt mai stimulate investiţiile şi bunăstarea populaţiei.
Deocamdată, avem un sistem fiscal supradimensionat, agresiv la adresa contribuabililor de bună credință, delăsător în fața corupției și indiferent cu neplătitorii. Statul și-a dovedit mereu incapacitatea de a gestiona eficient şi corect veniturile sale, preferând întotdeauna să introducă taxe noi pentru a creşte încasările bugetare în loc să îşi limiteze cheltuielile.
Soluțiile pot rezulta doar prin reconsiderarea sistemului fiscal românesc, aplicând câteva principii, respectiv (1) simplificarea procedurilor de impozitare, (2) reducerea numărului de taxe, (3) scutirea de impozit pentru profitul reinvestit.
În acest fel, veniturile statului vor crește și vor fi gestionate cu costuri mult mai mici decât cele de astăzi. Reducerea numărului de angajați în sistem trebuie să se producă ca urmare a reducerii numărului de taxe și nu ca o măsură prin care guvernul își reduce cheltuielile.
Debirocratizarea: Viaţa de zi cu zi a românilor nu poate fi îmbunătăţită fără o reducere drastică a birocraţiei. Introducerea principului consimţământului implicit în soluţionarea diferitelor cereri, introducerea ghişeului unic de autorizare pentru acele activităţi în care statul va mai avea responsabilităţi specifice sau externalizarea certificării reprezintă câteva din măsurile de revitalizare a societăţii şi mediului de afaceri românesc.
Reducerea datoriei publice: interzicerea prin lege a angajării de deficite bugetare pentru doi ani consecutiv, iar acoperirea acestora să fie realizată exclusiv prin reducerea cheltuielilor.
Desfiinţarea sistemului public de pensii, în sensul încetării treptate a plăţii contribuţiei aferente la buget (CAS), astfel încât să existe posibilitatea achitării pensiilor existente, dar fără a-i mai menţine pe salariaţii actuali în capcana cotizaţiei către un sistem nesustenabil şi care nu le va asigura venituri decente ȋn perioada pasivǎ a vieţii. Construirea unui sistem alternativ bazat pe principiul capitalizǎrii este singura soluţie pe termen mediu şi lung. Românii vor putea să economisească pentru pensie atât cât vor și să dispună de economisirile lor cum vor (fie să le încredințeze unui fond de administrare, fie să le investească singuri). În aceste condiţii este stimulată economisirea, cumpătarea şi spiritul de prevedere.
TRANSPORTURI ȘI INFRASTRUCTURĂ
Observăm că în România continuă să existe o infrastructură deficitară și de proastă calitate în ciuda sumelor enorme cheltuite în ultimele decenii.
Schimbarea acestei situații nu poate veni doar prin schimbarea managementului din domeniu, mai ales că această metodă s-a folosit fără rezultate notabile în ultimii douăzeci de ani. Mai mult ca oricând, este necesară deschiderea către resursele pe care domeniul privat le oferă cu generozitate.
Din această perspectivă, ne propunem:
Facilitarea investiţiilor private în infrastructură, știut fiind că statul nu poate să finanțeze de unul singur construirea infrastructurii de transport din România. Este momentul ca fondurile de investiții și capitalul privat să contribuie și să ajute dezvoltarea infrastructurii de orice fel: autostrăzi, căi ferate, aeroporturi și porturi. Costurile pe care cetățenii le vor plăti pentru utilizarea infrastructurii astfel construite vor fi cu mult mai mici decât costurile pe care aceeași cetățeni le plătesc acum pentru a întreține puzderia de autorități și organisme ale statului cu competențe în transporturi.
Renunțarea de către stat la monopolul asupra infrastructurii de transport, astfel încât orice companie cu interese în domeniu să poată investi.
Schimbarea și îmbunătățirea legislației care reglementează parteneriatul public-privat, astfel încât capitalul privat specializat în transporturi să circule cu deplină ușurință și fără actualele opreliști birocratice.
Privatizarea companiilor de stat din transporturi, care va fi avută în vedere ca o metodă prin care se vor elimina pierderile pentru bugetul de stat și totodată prin care se va obține modernizarea lor în termene rezonabile.
Sprijin pentru cercetarea în domeniul transporturilor, inclusiv prin reduceri de taxe și impozite oferite firmelor specializate în domeniu.
SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ
Imediat după 1990, nivelul de informatizare din România a avansat rapid. Statisticile ne indică a fi printre primii utilizatori ai internetului, iar tinerii informaticieni români sunt exemple de excelență pretutindeni în lume. Mai mult, în ultimii ani s-au cheltuit sume uriașe pentru construirea unei infrastructuri informatizate. Cu toate acestea, din rea voință sau din neștiință, România continuă nu utilizeze aceste facilități. Pentru a corecta această situație, propunem:
Integrarea la nivel național a tuturor sistemelor informatice din instituțiile statului ce necesită colaborare și o corelarea activităților., concomitent cu revizuirea tuturor proiectelor de informatizare pentru a se pune capăt investițiilor în sistemele redundante.
Sprijin pentru dezvoltarea micilor operatori de Internet.
Reglemetarea cadrului legal în domeniul ISP-lor mari și mici, cu accent pe eliminarea treptată dar definitivă a rețelelor de internet prin cabluri aeriene.
Înființarea unei singure instituții de reglementare în telecomunicații prin comasarea ANCOM, CNA și ICI.
Privatizarea imediată a Companiei Naționale Poșta Română.
EDUCAȚIE
Limitarea monopolului statului în planificarea învățământului: acest proces de limitare a intervenției guvernamentale în materie de acreditare instituțională și planificare a programelor de studii va conduce inevitabil la creşterea diversităţii serviciilor educaţionale şi înlăturarea modelării tuturor şcolilor după modelul celor de stat. Atribuțiile statului și ministerului de resort trebuie să vizeze doar stabilirea unor cerințe minimale de infrastructură și de curriculă școlară pe care să le întrunească furnizorii privați de servicii educaționale.
Stimularea alternativelor educaţionale private la nivelul tuturor treptelor de educatie: presupune crearea cadrului legislativ care să favorizeze dezvoltarea alternativelor private pe tot traseul educațional (preșcolar, primar, gimnazial, liceal și superior). Creșterea diversității pe piața educației conduce la stimulente puternice de reformare și inovare inclusiv a școlilor publice existente și care astfel, vor concura cu furnizori privați.
Finanţarea educaţiei prin vouchere: Proprietatea de stat în educație a dus la apariţia fenomenului de diplomo-scleroză în rândul tinerilor şi, implicit, la devalorizarea constantă a diplomelor pe piaţa muncii. Monopolul guvernamental în domeniul educației din Romania este recunoscut ca fiind ineficient atât din perspectiva performanțelor obținute în stimularea creativității și dezvoltării intelectuale a copiilor noștri cât și din perspectiva finanțării. Iar „calea cea mai putin nociva” pentru a continua este implementarea unui sistem de finanțare publică a educației prin intermediul voucherelor. Pentru a avea un impact neutru asupra bugetului de stat, valoarea unui voucher decontată de stat trebuie stabilită la nivelul alocației bugetare existente la nivelul fiecărei trepte educaționale.
Privatizarea şcolilor de stat neperformante: Manifestarea concurenței între furnizorii de servicii educaționale va conduce în mod firesc la apariția unor constrângeri bugetare pentru fiecare școală, fie ea privată sau publică atât timp cât nu va reuși să fie atractivă pentru părinți și copii, ceea ce conduce la ieșirea acesteia de pe piață. Astfel, toate instituțiile publice de învățământ care nu au capacitatea de a se restructura și de a-și îmbunătăți oferta educațională, vor trebui privatizate sau închise.
PIAȚA MUNCII ŞI PROTECȚIA SOCIALĂ
Desfiinţarea salariului minim. Impunerea salariului minim nu poate face ca un individ care merită mai puţin să primească un salariu mai mare, ci mai degrabă îi limitează accesul pe piaţa muncii. Cu alte cuvinte, în loc să ajute pe cei care sunt mai puţin calificaţi şi educaţi, îi condamnă la şomaj.
Reducerea impozitelor şi contribuţiilor pe veniturile salariale. Astăzi plătim statului contribuții pentru sănătate, învățământ, pensii, drumuri etc. Deși încasează în fiecare lună acești bani, statul oferă în schimb o asistență medicală precară, un învățământ neperformant, pensii cu mult mai mici decât valoarea contribuțiilor, drumuri proaste şi multe altele care ne îndepărtează de lumea civilizată.
Reconsiderarea asistenței sociale acordată săracilor și categoriilor defavorizate. Este inadmisibil ca statul să plătească lunar importante sume de bani pentru asigurarea veniturilor unor persoane apte de muncă. O astfel de atitudine lovește în primul rând pe cei care au cu adevărat nevoie de asistența statului pentru a trăi decent.
SĂNĂTATE
Desfiinţarea obligativităţii contribuţiilor la asigurările de sănătate: implică lăsarea deciziei la nivelul individului atât în ceea ce priveşte cuantumul sumei alocate pentru servicii medicale, cât şi în ceea ce priveşte alegerea furnizorului de astfel de servicii.
Dezvoltarea asigurărilor private de sănătate: fiecare individ va putea opta pentru un anumit pachet de servicii medicale în funcţie de starea sa de sănătate şi de cea materială.
Privatizarea spitalelor publice: Sistemul public de sănătate este falimentar. O dovedesc sondajele în rândul populaţiei, dar şi expansiunea puternică a spitalelor şi clinicilor private. Pentru a asigura un nivel minim de asistenţă medicală celor cu venituri insuficiente şi pentru servicii de urgenţă, statul va finanţa direct pacientul.
PENSII ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Sistemul de pensii actual este în pragul unui colaps. Pensia nu trebuie să mai fie privită ca o „binefacere” pe care statul o oferă individului, pentru că orice individ care a contribuit în perioada sa activă trebuie să dispună neîngrădit de banii săi și fără a da socoteală statului prin impozite suplimentare.
Soluțiile noastre pentru corecțiile din sistemul de pensii sunt următoarele:
Desfiinţarea contribuţiilor sociale obligatorii la pilonul I. Toţi cei care au contribuit până în prezent la sistemul public pot rămâne în acest sistem, urmând să primească pensia stabilită de Sistemul Asigurărilor Sociale. Pilonul I de pensii va funcţiona până se va plăti ultima pensie a celor care au contribuit la vechiul sistem. Pentru angajaţii care au contribuit la fondul public de pensii până la intrarea în vigoare a noului sistem, statul va acorda obligaţiuni cu o valoare nominală egală cu suma contribuţiilor depuse plus un capital egal cu randamentul mediu anual al titlurilor de stat emise de acesta în monedă naţională, multiplicat cu numărul de ani de contribuţie în sistemul public. Maturitatea obligaţiunii reprezintă momentul pensionării persoanei respective, suma capitalizată fiind virată de stat în contul personal al contribuabilului.
Transformarea pilonului II pe baze exclusiv private. Pensiile private obligatorii, cunoscute ca pilonul II al sistemului de asigurări sociale, vor fi înlocuite de un sistem de pensii private în care rolul statului nu va mai fi acela de a colecta contribuţiile şi a le redirecţiona către fondurile de pensii. Fiecare angajat va fi în măsură să îşi stabilească procentul de contribuţie, urmând ca angajatorul să-l reţină şi vireze în contul individual al angajatului deschis la fondul de pensii la care a subscris. Nivelul contribuţiei la fondul de pensii nu trebuie însă să fie mai mic decât cel minimal stabilit prin lege.
Reglementarea pieţei asigurărilor sociale şi a fondurilor de pensii. Intrarea pe piaţa asigurărilor sociale a unor noi fonduri este liberă, condiţionalitatea unui capital minim fiind corelată cu numărul de membrii contributori. De asemenea, fiecare angajat poate schimba fondul de pensii de maxim două ori pe an. Se impune eliminarea restricţiilor existente în prezent cu privire la structura portofoliului de investiţii, fiecare fond de pensii putând să-şi gestioneze liber capitalul în vederea maximizării randamentului operaţional.
JUSTIȚIE
Simplificarea legislaţiei: Îmbunătăţirea funcţionării sistemului judiciar ca serviciu public şi sporirea încrederii cetăţeanului în actul de justiţie se poate realiza printr-o reformă unitară a codurilor de procedură şi a celorlalte acte normative menită a simplifica procedurile judiciare şi administrative. Introducerea precedentului judiciar ca izvor de drept reprezintǎ un instrument de responsabilizare şi credibilizare a justiţiei romȃneşti.
Reducerea taxelor aferente actului de justiţie: Este necesar ca valoarea taxelor pentru deschiderea unei acţiuni să nu aibă un efect descurajator si sa fie accesibila inclusiv cetatenilor cu venituri mici.
AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ
Agricultura ecologică ar trebui să fie un domeniu prioritar al politicilor publice. Este urgentă elaborarea unui cadru legislativ care să stimuleze dezvoltarea asociaţiilor agricole private care să se axeze prioritar pe producţia ecologică, fructificând avantajul comparativ de care dispunem.
Facilitarea accesului populaţiei la consumul de produse indigene. În condiţiile în care desfacerea se dovedeşte principala barieră pentru micii producători, considerăm esenţială refacerea canalului de distribuţie producător – intermediar – consumator. Propunem ca soluţie construirea şi dezvoltarea unei reţele de depozite en-gros regionale de colectare şi distribuţie a producţiei agricole, astfel încât să demontăm handicapul instituţional şi organizaţional cu care se confruntă agricultorii mici şi mijlocii.
Dezvoltarea creditului rural și a asigurărilor agricole. Deoarece dimensiunea finanţării este vitală pentru orice activitate economică, suntem de părere că statul ar trebui să acorde bancilor anumite facilităţi fiscale proporţionale cu ponderea creditelor pentru agricultură deţinute în totalul activelor. În plus, avem în vedere înființarea unei Bănci Agricole cu capital de stat pentru a sprijini inițiativa companiilor cu activitate în agricultură.
Eliminarea taxelor pentru tranzacţii cu terenurile agricole pe un interval de 7 ani. Această măsură vine în sprijinul constituirii de noi asociaţii agricole şi comasării terenurilor pentru o exploatare mai eficientă.
Deducerea TVA-ului pentru achiziţiile de echipamente şi maşini agricole timp de 7 ani. O agricultură performantă este de neconceput fără un capital tehnic performant. Măsura propusă de noi vine astfel în sprijinul achiziţiilor de capital de către operatorii din acest domeniu.
Scutiri de impozit pe profit sau venit pentru o perioadă de 7 ani. În conformitate cu principiile noastre fundamentale privind limitarea intervenţionismului guvernamental şi stimularea iniţiativei private, propunem exonerarea fiscală a asociaţiilor agricole şi micilor întreprinzători agricoli pe o perioadă de 7 ani, considerată suficientă pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a sectorului agricol privat.
Suplimentar, se va încuraja prin orice formă transferul de cunoștințe și inovație în agricultură, zootehnie și silvicultură către mediul rural, cu scopul dezvoltării de industrii locale și implicit al creării de locuri de muncă.
ROMÂNIA ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME. ROMÂNII DIN AFARĂ
România este membră cu drepturi depline a Uniunii Europeană și Tratatului Atlanticului de Nord. S-a spus atunci că în evaluarea performanțelor țării noastre nu au contat prea mult criteriile de aderare ci mai degrabă importanța noastră strategică și populația mare, de aproximativ 20 de milioane. Adevărată sau nu, această afirmație conține elementele de bază pe care România trebuie să-și construiască importanța și prestigiul. Obiectivele de politică externă ce pornesc din această realitate trebuie să aibă în vedere câteva principii:
Consolidarea calității de furnizor activ de securitate la graniţa de Est a Uniunii Europene şi NATO. Pornind și din această situație, România va urmări dezvoltarea unui parteneriat strategic, pe termen lung cu SUA. De asemenea, Franța și Marea Britanie trebuie să fie vizate pentru stabilirea unui ansamblu de relaţii privilegiate de cooperare.
Construcția unui sistem de relaţii active şi reciproc avantajoase cu toate statele membre ale Uniunii Europene, ca metodă prin care să devenim un factor activ de cooperare în Europa. Totodată, România trebuie să vizeze recâștigarea unui rol de prim rang în Europa de Sud-Est şi în Balcani.
Pornind de la bunele relații pe care le are cu Israelul și alte state din Orientul Mijlociu, România poate contribui la refacerea echilibrelor politice și militare din zonă.
În ce privește românii din afară granițelor vom avea în vedere că în afara României trăiesc și muncesc milioane de conaționali. Unii au ales această soluție din motive economice, în special după 1989. Alții au părăsit țara din motive politice, în special înainte de 1989. Există însă și români care trăiesc în afara României pentru că nu au avut de ales și pentru că granițele țării noastre s-au modificat de multe ori în decursul istoriei. Astfel, găsim comunități românești în Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Ungaria. În toate aceste situații, România are obligația de sprijini românii, limba română și cultura română, diferențiat după categoriile amintite.
O relație specială trebuie construită în relația cu Republica Moldova, pornind de la premisa că România are datoria de a sprijini integrarea fostului teritoriu românesc în Uniunea Europeană, ca o măsură de stabilitate și cooperare pe termen lung.
Blogul lui Buzatu 