Cât ne mai liniștește Iohannis ?


2016 07 27 Iohannis

Ieri, președintele Iohannis a ținut o conferință de presă în care ne-a liniștit asigurându-ne că pe teritoriul României nu se vor produce prea curând atentate teroriste.

Nu știu dacă a vrut să-l contrazică pe președinte, dar tot ieri, un tânăr neliniștit din Bacău a tras cu pistolul pe geamul mașinii cu care se plimba. În mașină mai erau câțiva prieteni, iar tânărul pistolar a vrut să-i impresioneze în acest fel, mai ales că se aflau într-o zonă populată, chiar în centrul orașului.

În acest fel, moldovenii din Bacău s-au simțit pentru o clipă la fel cu bavarezii din Munchen. Din fericire, protagonistul evenimentului nu era adeptul Statului Islamic.

Să ne bucurăm ? Eu zic că nu-i cazul, deoarece conform unui comunicat emis mai târziu de poliție, arma folosită era introdusă ilegal în țară.

Asta înseamnă că serviciile specializate în colectarea și prelucrarea de informații nu pot stăpâni și nici contracara traficul de arme. Faptul că un terchea-berchea reușește să bage în țară un pistol, este o bună dovadă în acest sens. Mai înseamnă că prin vămile României încă mai poți să treci mărfuri nepermise, inclusiv arme.

Nici eu nu vreau să-l contrazic pe președinte, dar mă gândesc că rețelele infracționale sunt cu mult mai bine organizate decât prostovanul ăla din Bacău, iar o consecință este și că autoritățile statului habar nu au câte arme introduse ilegal în țară există.

Din fericire, România nu reprezintă (cel puțin deocamdată) o țintă pentru terorismul internațional. După cum știm, un medic atacat de un pacient poate fi o ciudățenie la Berlin. În România, oricare din serviciile de urgență din spitale s-au confruntat măcar o dată pe an cu astfel de evenimente.

De fapt, un medic înjunghiat într-un spital din Craiova este un fapt divers, la fel ca tâmpitul care trage cu pistolul în centrul din Bacău. Doar petrecut în Occident, același eveniment poate fi calificat drept terorism.

Iată de ce, nu înțeleg liniștea președintelui și nici asigurările pe care ni le oferă cu atâta dezinvoltură. Nu de alta, dar observ că „lucrul bine făcut” încă se mai lasă așteptat …

Despre autorizațiile de construire ca argument în dezvoltare


2016 07 20 Santier.jpg

Unul dintre indicatorii dezvoltării este numărul de autorizații de construire emise de autorități. De aici rezultă cât de mult se construiește într-o zonă administrativă precum un oraș sau un județ. Evident, cu cât se construiește mai mult, cu atât zona respectivă este mai dezvoltată din punct de vedere economic deoarece orice construcție implică proiectanți, organizare de șantier, angajări de muncitori, comerț cu materiale de construcții, etc.

Prin urmare, dacă vrem să facem o evaluare cu privire la dezvoltarea unui oraș sau a unui județ, ne interesăm despre numărul autorizațiilor de construire, iar cea mai bună sursă de informații este Institutul Național de Statistică, mereu gata să ne ofere cifrele corecte, fără ajustări politice.

Ca să avem un ordin de mărime, voi preciza că în toată România, pe parcursul anului 2015, s-au emis un total de 39.112 autorizații de construire clădiri rezidențiale, însumând cca. 7.875.000 mp de construcții.

Din nefericire, și la acest capitol, lucrurile stau mai prost în Craiova și în Dolj decât în celelalte orașe mari ale țării. Ne place sau nu, între reședințele regionale din România, orașul nostru este devansat la aproape toți indicatorii …

Ca să vedem cum stau lucrurile în mod concret, vă propun tabelul de mai jos în care avem cifrele aferente numărului de autorizații emise în cinci județe mari ale României, cu toate având o populație asemănătoare.

Județul Populația Număr de autorizații emise Suprafața autorizată (mp) Metri pătrați / locuitor
Cluj 691.000 1.629 693.000 1,00
Timiș 650.000 2.257 452.000 0,69
Iași 772.000 2.161 400.400 0,51
Constanța 684.000 1.620 331.000 0,48
Dolj 618.000 853 143.000 0,23

După cum se vede, fruntașul este județul Cluj. Aici, forța economică își spune cuvântul: în 2015 s-au autorizat 1.629 de construcții cu o suprafață totală de 693.000 mp, adică cca. 1 mp pentru fiecare locuitor.

De celălalt parte a clasamentului, este județul Dolj: numărul de autorizații de construire este la jumătate, iar suprafața aferentă unui locuitor este la sfert !

Mai departe, vă propun să vedem ce înseamnă situația autorizațiilor emise, dar raportat la municipii reședință de județ.

Județul Populația Număr de autorizații emise Suprafața autorizată (mp) Metri pătrați / locuitor
Cluj 324.000 609 435.000 1,34
Constanța 283.000 229 137.000 0,48
Timișoara 319.000 262 101.000 0,31
Iași 290.000 232 80.500 0,24
Craiova 269.000 288 60.800 0,22

Prima observație este că fruntașul și codașul clasamentului nu se schimbă: Clujul se regăsește pe primul loc în timp ce Craiova noastră stă și în acest caz pe ultimul loc.

În schimb, raportul între primul și ultimul loc este și mai nefavorabil nouă: dacă în cazul județelor, cifrele arată că se construiește de patru ori mai puțin în Dolj decât în Cluj, în cazul municipiilor reședință, observăm că în Cluj se construiește de șase ori mai mult decât în Craiova.

Ce înseamnă asta ?

Răspunsul este clar: mai puține autorizații de construire înseamnă mai puține construcții și mai puține șantiere. Adică mai puține locuri de muncă, mai puține acte de comerț cu materiale de construcții. Înțelegeți de unde vine sub-dezvoltarea zonei în care locuim ?

P.S. Nu aș vrea să se înțeleagă că o astfel de stare de lucruri îmi convine. Dimpotrivă, ca orice om normal, îmi doresc să trăiesc într-o zonă cât mai dezvoltată economic. Dar pentru a ști care este tratamentul, avem mare nevoie de un diagnostic corect. Acest articol își propune să ajute pe cei care doresc să contribuie la schimbarea în bine de care Doljul – în general și Craiova – în special, au foarte mare nevoie.

Gândurile unui eurosceptic


2016 06 Doua steaguri

Nu mi-am ascuns niciodată euroscepticismul, mai ales că felul în care România a fost inclusă în Uniunea Europeană s-a caracterizat printr-un festivism manifestat deopotrivă de popor și autorități. Atât consens era pe atunci, încât nici măcar referendum nu s-a mai făcut.

Pe de altă parte, așa cum stau lucrurile acum, România a avut și are doar de câștigat prin apartenența sa la Uniunea Europeană.

Mă gândesc în primul rând la civilizarea la care a fost supusă administrația. Că ne place sau nu, România post-Ceaușescu era înapoiată și nu doar sub raport economic și social. La rândul său, statul și instituțiile sale funcționau greoi și ineficient. Știu că și acum suntem departe de felul în care funcționează administrația germană, dar apartenența la UE a schimbat într-o oarecare măsură lucrurile.

În al doilea rând, ne-am bucurat de un însemnat aport de capitaluri. Nenumărate companii europene și-au deschis în România reprezentanțe și birouri prin intermediul cărora au investit în producție, comerț, prestări de servicii, creându-se astfel, mii de locuri de muncă.

Nu în ultimul rând, aderarea a însemnat și libera circulație a persoanelor. După 2007, românii pot să circule oriunde în Europa folosind doar cartea de identitate, fără a mai vorbi despre statutul de cetățean european valabil oriunde în lume.

Este mult, este puțin ?

De obicei, oamenii au prostul obicei de a minimaliza avantajele de care dispun gândind în mod eronat că li se cuvin pur-și-simplu. De aici își trage seva un defetism păgubos, iar ca nație am ajuns în situația ingrată să credem că nici-o acțiune nu mai poate avea succes.

Realitatea este că noi românii, nu am utilizat apartenența țării la Uniunea Europeană după cum ne-am fi dorit. Chiar și așa, nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat România de azi fără să fi fost țară membră, dar probabil ne găseam mai aproape de feudalism decât de corporatism.

Din fericire, procesul de transformare al statului român continuă. Este adevărat că ritmul acestuia este lent, poate și pentru că procesul se desfășoară împotriva voinței majorității liderilor politici actuali. Nu mă îndoiesc că de aici provine și senzația multor români că transformările nu ar reprezenta voința poporului ci sunt dictate de la Bruxelles.

Așadar, chiar eurosceptic fiind, eu cred că locul României rămâne și pe mai departe în interiorul Uniunii Europene, ca țară membră. Este singura garanție că vom reuși să continuăm drumul către standardele de civilizație pe care ni le dorim cu toții.

PS. Fotografia care ilustrează acest articol este făcută de mine, chiar în anul aderării, la Filiași. Evident, steagurile fuseseră arborate la începerea procesului de aderare. Între timp, nu știu cine arată mai bine: steagul sau poporul ?

Se mai preocupă cineva de infrastructura Doljului ?


2016 07 01 Infrastructura Doljului

În Craiova (și nu numai) se vorbește mult despre o Alianță a Dreptei care ar trebui să se prezinte în alegerile de la toamnă. Ca o părere personală, nu cred că o astfel de alianță ar putea lua naștere, mai ales după succesul incontestabil repurtat de PSD în alegerile locale. Prin urmare, putem fi siguri că alegătorii vor continua să voteze captiv și emoțional, oscilând între cele două mari partide care diferă doar prin denumire și conducători. Cealaltă categorie nu vor vota deloc, îngroșând rândurile celor pentru care democrația nu mai reprezintă nimic.

Prin urmare, în viitorul parlament al României vor merge oamenii deciși de clanurile de mafioți locali. Evident, misiunea lor va fi susținerea intereselor șefilor de partide, mai degrabă decât reprezentarea intereselor populației.

Dar asta nu mai contează atât timp cât votul funcționează iar oamenii își pot desemna democratic aleșii. Mai grav este că o dezbatere solidă despre programele necesare dezvoltării orașului și județului va lipsi din nou, așa cum a lipsit și în perioada campaniei electorale ce a precedat alegerile locale, mai ales că de această dată se va vorbi despre marile proiecte naționale și mai puțin despre problemele locale.

Și totuși, îndrăznesc să fac un foarte scurt inventar al problemelor de infrastructură de transport din județul Dolj. Poate că vreunul dintre aleșii de după 2016 le va avea în vedere și se va strădui să obțină deschiderea proiectelor, chiar dacă pentru un astfel de obiectiv va trebui să-și înfrunte superiorii politici.

Cum-necum, cele trei teme de mai jos ar trebui să se regăsească în programul de guvernare al fiecărui partid politic. Dar să le enumerăm:

I. Rutier: Autostrada Craiova – Pitești.

Nu mai trebuie acceptată la nesfârșit motivația oferită de guvernanți, respectiv că traseele sunt stabilite cu Comisia Europeană și noi negocieri nu mai sunt posibile. Varianta corectă este fără UE, prin alocarea banilor necesari (cca. 700 milioane euro) direct din bugetul consolidat al statului, într-un proiect multi-anual. Parlamentarii din Dolj trebuie să bată cu pumnul în masa guvernului și să strige că municipiul Craiova este singura reședință regională care nu se găsește pe traseul vreunei autostrăzi: Clujul, Timișoara, Iașiul figurează deja în planurile pe termen scurt, mediu sau lung, dar Craiova nu !

II. Feroviar: Electrificare cale ferată Craiova – Calafat.

Am mai scris despre asta, dar reiau tema și subliniez: Europa este brăzdată de la nord la sud de culoarul de circulație feroviară IV pan-european care măsoară cca. 3.500 de km de cale ferată electrificată. Din acest traseu continental, 80 de km nu beneficiază de cale ferată electrificată. Această porțiune, se găsește în județul Dolj, între Craiova și Calafat.

III. Fluvial: Modernizare port Calafat.

Dunărea este unul dintre traseele de transport de maximă importanță din Europa și totodată cel mai folosit traseu fluvial. Din această perspectivă, oportunitatea portului Calafat nu mai trebuie neglijată, pentru că o bună parte din mărfurile produse în zona Olteniei pot fi preluate și expediate atât către destinații europene cât și către portul Constanța.

Legat de infrastructura Doljului, s-ar mai putea aduce și alte teme în dezbatere. Amintesc câteva, cu speranța că vor constitui niște preocupări, cândva: terminal de transport inter-modal, având cel puțin acces feroviar și rutier – eventual și aerian, modernizarea peroanelor gării Craiova, șosea de centură finalizată inclusiv pe relația est, etc.

Brexit !


2016 06 24 Brexit

În orice despărțire, vina nu aparține integral unui singur partener. Nici în cazul despărțirii dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, nu trebuie să punem întreaga vinovăție în dreptul unuia singur. De altfel, dacă ar fi să judecăm, Uniunea Europeană este cu mult mai vinovată decât Marea Britanie, iar britanicii au fost primii care nu au mai acceptat directivele aiuristice venite de la Bruxelles.

Rămâne de văzut dacă în perioada următoare birocrația europeană își va ajusta atitudinea. Desigur, pentru asta ar trebui să recunoască că a greșit – și nu doar față de Marea Britanie, ci față de toate țările componente ale Uniunii Europene. Dacă mă gândesc bine, nu cred că o vor face, cei care dețin puterea nu obișnuiesc să recunoască când greșesc.

Așadar, până la recunoașterea și mai ales până la înțelegerea greșelilor făcute, eu mă bucur pentru rezultatul referendumului britanic. S-a demonstrat că există o națiune care poate să se împotrivească tendințelor hegemoniste exprimate de un număr restrâns de oameni și în care erau respectate mai degrabă interese corporatiste decât interese cetățenești. Pentru curajul lor de a sfida propaganda oficială, pentru naționalismul de calitate de care dau dovadă, pentru că sunt deschizători de drumuri ca de atâtea ori în istorie, britanicii trebuie aplaudați.

Nu mă îndoiesc de faptul că exemplul lor va fi urmat și de alte state, care rând pe rând vor organiza referendumuri de ieșire dintr-o Uniune Europeană deja depășită de evenimente și incapabilă de reforme. M-ar bucura și dacă liderii noștri politici ar trage cuvenitele concluzii din decizia britanicilor, în special dacă ar înțelege că a face sluj prin cancelariile europene nu ajută cu nimic România.


Sursa foto: http://masterinvestor.co.uk/brexit/

Stadionul Tineretului și Piața Veche: două locuri, aceeași atitudine


Un prieten (nu doar virtual, ci adevărat, în carne și oase Paul Negoita) mi-a pus o întrebare, pe care o redau mai jos. Din cauza complexității răspunsului, nu i-am putut răspunde imediat, dar așa s-a născut acest articol, pe care vă invit să-l citiți.

„Sunt un craiovean oltean de 100 pe 100. Nu am făcut politică și nu voi face, dar sunt cetățean cu drept de vot al acestui oraș frumos. Întreb pe arhitectul (nu omul politic) Horațiu Buzatu, dacă poate sa ne spună ce se întâmplă sau se va întâmpla cu: Stadionul Tineretului, și Piața Veche. Îl întreb în numele prietenilor mei craioveni.”

Așadar, iată și răspunsul !

Dragă Paul,

îți răspund la întrebare asumându-mi calitatea de fost candidat pentru funcția de primar al Craiovei, deoarece direct sau indirect, aceste subiecte m-au interesat în foarte mare măsură. Chiar dacă rezultatele alegerilor nu m-au schimbat din candidat de primar în primar, problemele orașului rămân, iar preocupările mele vor fi aceleași.

De fapt, tu te propui o discuție despre două locuri din centrul Craiovei. Primul este stadionul Tineretului, aflat la intersecția bulevardelor 1 Mai și Știrbei Vodă, iar cel de al doilea este Piața Veche, aflată în interiorul perimetrului istoric al Craiovei.

Ca să mă fac mai bine înțeles, voi trata pe rând cele două subiecte, apoi voi face câteva considerații de ordin general.

În ce privește Stadionul Tineretului, vreau să subliniez că este locul unde s-a jucat fotbal încă de dinainte de cel de al doilea război mondial și totodată arena în care Universitatea Craiova a jucat primele meciuri și a început parcursul său extraordinar. Și acum se mai joacă fotbal, dar după cum se vede, suprafața de joc este o mocirlă în care picioarele fotbaliștilor intră până la glezne. Stadionul este în proprietatea Consiliului Județean care consideră că suprafața respectivă este insuficientă pentru un stadion modern, nevoit să respecte norme europene. Pe undeva au dreptate, dar chiar dacă pentru un stadion de fotbal terenul este prea mic, alte destinații legate sport pot fi avute în vedere.

2016 06 23 Stadionul Tineretului

Eu m-aș fi gândit la o arenă în aer liber, gândită să găzduiască mai multe sporturi, dar în special tenis de câmp. Craiova este o reședință regională care își poate propune turnee de anvergură în diverse combinații, așa cum se fac pretutindeni în lume. Din fericire, tenisul românesc și-a recăpătat atractivitatea și există destule nume care pot aduce în prim plan o astfel de inițiativă în Craiova. Ar mai trebui doar un bun manager (știm bine că sunt destui) și desigur, arena ! Un astfel de proiect, în funcție de anvergura sa, poate ajunge la cca. 20 milioane de euro pentru o variantă cu standard foarte ridicat.

Desigur, și alte variante sunt posibile. Mai putem vorbi de utilizarea aceluiași amplasament și pentru un Centru Cultural de care Craiova noastră are foarte mare nevoie. Trebuie să observăm că o astfel de dotare (obligatorie pentru un oraș cu pretenții) lipsește cu desăvârșire din oraș. Deși am trecut printr-un proiect în care am țintit obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană, noi nu avem un Centru Cultural și nimeni nu și-a pus problema că ne-ar trebui.

Legat de Piața Veche, abordarea este diferită. Dacă în cazul stadionului este vorba despre un fost stadion pentru care trebuie să găsim o nouă destinație de preferință sportivă, în cazul pieței avem de a face cu un monument istoric uitat și lăsat în mod voit să se degradeze.

2016 06 23 Piata Veche

Nu ar strica să știm că actuala Piață Veche este una dintre cele mai vechi din această zonă a țării, fiind atestată încă din secolul XVI. Pe atunci se găsea la intersecția celor patru mari drumuri prin care se intra în Craiova și se ajungea în centru. Cum drumurile erau folosite mai ales de către negustori, și intersecția acestora a devenit locul unde își etalau produsele și făceau tranzacțiile. Ca dovadă a importanței pieței, pe la 1700 s-a construit acolo hanul Hurezi, gândit pentru a oferi cazare negustorilor veniți cu treburi în Bănie și tot acolo, pe la 1800, un negustor de porci, a ridicat o fântână cunoscută ca Fântâna Purcarului. Actualele construcții din incinta pieței sunt ridicate înainte de război și sunt rezultatul unei dintre modernizările la care a fost supusă piața.

Despre Piața Veche (fostă Krasnoff și fostă Elca) se pot spune foarte multe, pentru că toată zona este încărcată de istorie: tot aici se găsește și catedrala Sf. Dumitru, Casele Băniei, parcul Trandafirilor, etc.

Cu toate acestea, prin indiferența și din indolența autorităților, Piața Veche s-a transformat încetul cu încetul într-un perimetru insalubru, aproape mort din punct de vedere social și economic, imposibil de acceptat în centrul unui oraș, mai ales că acest oraș este Craiova, capitala Olteniei. Normal ar fi circuitul invers, respectiv de revitalizare a acestor locuri. Din acest motiv, Piața Veche trebuie privită ca un monument istoric care trebuie recuperat, restaurat și redat circuitului turistic al orașului. Repet, starea în care se găsește acum este total nepotrivită, mai ales că acest obiectiv deține un potențial turistic și istoric incontestabil.

2016 06 23 Piata Veche 02

Sunt conștient că un astfel de parcurs este extrem de dificil, mai ales că autoritățile locale manifestă un dezinteres total față de istoria orașului. Și totuși, înainte de orice altceva, Piața Veche va trebui clasificată ca monument istoric de importanță națională (categorie A, conform standardelor Ministerului Culturii), pentru că doar așa putem atrage atenția asupra obiectivului. Apoi trebuie găsită calea (și există destule posibilități) prin care acolo să apară un centru comercial tradițional, prin restaurarea actualelor construcții.

Întrebarea este: cine se apucă de acest demers ? Că din partea actualei primării, nu mă aștept la nicio inițiativă care să conducă la refacerea identității orașului. I-am văzut și până acum, asistând nepăsători în unele cazuri sau contribuind în alele, la degradarea și distrugerea monumentelor istorice din oraș …

Ajung astfel și la considerațiile generale despre care vorbeam la început.

În mod normal, aceste soluții și idei ar trebui cuprinse într-un plan de dezvoltare a orașului, gândit pe termen lung. Culmea este că astfel de planuri se și fac, dar ele nu au prea multă legătură cu realitatea și oricum nu sunt respectate. Există unul și pentru Craiova, dar așa cum spuneam, autoritățile s-au limitat să-l comande, să-l plătească și să-l țină urcat pe vreun dulap din primărie

De asemenea, un instrument de lucru în dezvoltarea orașului ar trebui să fie și Planul Urbanistic General (PUG) al Craiovei, în care să fie cuprinse soluții atât pentru exemplele propuse (Stadionul Tineretului și Piața Veche) dar și pentru multe alte situații similare. Din nefericire, Craiova are un PUG elaborat în perioada 1992 – 1995, într-o altă realitate economică și socială. Cu toate acestea, în perioada 2012 – 2014, acelui PUG desuet i s-a prelungit valabilitatea de … trei ori.

În loc de concluzie, dragă Paul, voi relua afirmația din titlu: Stadionul Tineretului și Piața Veche sunt două locuri ale orașului supuse unei degradări nemeritate bazată pe dezinteresul autorităților …

Cum funcționează România de azi ?


2016 06 14 Dragnea la DNA

Motto: „romanii trebuie să se hotărască dacă în loc de o alimentare cu apă preferă un denunț, dacă în loc de o şcoală preferă un dosar sau în loc de o pâine mai bună preferă nişte cătuşe”

Liviu Dragnea, președintele PSD, iunie 2016

Felul în care este organizat statul se bazează pe impozitarea firmelor capabile să facă profit și taxarea în felurite maniere a cetățenilor responsabili și dispuși să-și achite contribuțiile legale. Sub pretextul binelui public (sănătate, învățământ, infrastructură, etc.) taxele și impozitele colectate sunt transferate în bugetul național și / sau local, după caz.

Teoretic, acești bani ar trebui folosiți de instituțiile statului, adică ministere, consilii județene, primării, etc., pentru a asigura binele public și dezvoltarea de care țara (sau județul, sau localitatea) are nevoie.

Practic, această abordare rămâne doar un deziderat. Ce-i drept, o parte din bugete este corect folosită, dar numai strictul necesar de care politicienii au nevoie în pragul alegerilor, pentru a se lăuda că „au mai făcut câte ceva”. Nu întâmplător, o stradă plină de gropi timp de patru ani de zile este asfaltată în luna de dinaintea alegerilor.

Cealaltă parte, este folosită pentru a alimenta rețelele mafiote specializate în jaful național. Metodele folosite sunt bine cunoscute și ajunge să citești comunicatele DNA-ului pentru a înțelege dimensiunea nenorocirii cu care se confruntă România de azi.

Mai grav este că oamenii, deși înțeleg fenomenul, nu doresc să-l oprească. Mai mult, majoritatea celor cu care am discutat cred că nici nu există vreo relație între corupție și starea de sărăcie a populației. De asemenea, sunt convinși că diminuarea corupției nu le-ar aduce bunăstare.

În aceste condiții, o schimbare este grea dacă nu imposibilă, mai ales că toți liderii politici sunt interesați să păstreze această situație, nicidecum să o schimbe. O bună dovadă în acest sens este și atitudinea președintelui PSD, Liviu Dragnea, care s-a exprimat fără echivoc, cerând românilor să se hotărască dacă vor pâine sau cătușe.

De fapt, românii s-au hotărât deja, iar consecințele deciziei lor se văd: România este din ce în ce mai coruptă.

Pronostic: situația nu se va schimba, pentru că nu are cine să o schimbe. Democrația românească în care minoritatea se supune majorității a produs un echilibru în societate care pe scurt îl putem exprima așa:

  • privatizații să facă profit, că d-aia și-au făcut firme;
  • statul să-i impoziteze pe privatizați, fir-ar mama lor a dracu’;
  • din ce iau de pe spinarea privatizaților, să fure și șefii că d-aia sunt șefi;
  • din ce mai rămâne după ce fură șefii, să ne dea și nouă, că d-aia îi votăm;
  • cui nu-i convine, să plece (din oraș, din țară).