Dacă vor fi confirmate, rezultatele alegerilor din Maramureș și Neamț nu sunt doar dezamăgitoare. Ele demonstrază și faptul că alianța USL nu este pe drumul cel bun. Până mai ieri, încă acordam credibilitate poveștii cu „peste 60 % din preferințele românilor” și în numele victoriei împotriva răului acceptam multe, inclusiv mezalianța între PNL și PSD. Dar iată că rezultatele alegerilor de ieri ne prezintă o altă realitate: din două mandate de deputat obținute în 2008, PSD a rămas cu unul singur ! Nu a contat că USL s-ar afla într-o necontenită creștere iar PDL în cădere liberă, nu a contat nici susținerea comună PSD și PNL acordată ambilor candidați, nu a contat nici vizita liderilor USL în fiecare dintre cele două colegii, nu a contat nici măcar hora în care s-a prins nefiresc și inutil Crin Antonescu.

În plus, în niciunul dintre cele două colegii, candidații USL nu au obținut un rezultat măcar apropiat de cele șaizeci-și-ceva de procente pe care ni le tot flutură pe sub nas opoziția. La Maramureș, scorul USL a depășit cu puțin un amărât de 30 %, iar la Neamț deși s-au obținut 45 % din voturi, s-a pierdut în favoarea candidatului PDL. Mai adăugați aici că au lipsit din confruntarea electorală atât partidul lui Dan Diaconescu cât și UNPR-ul dlui. general Oprea. Dacă intrau și ăștia în teren, altele ar fi fost cifrele !

Dar rezultatele de ieri au și o parte bună. Poate că liderii opoziției se vor trezi și vor înțelege că pentru a-l bate pe Băsescu este nevoie de o altă strategie. Că felul în care s-a lucrat până acum este greșit. Că oamenii pe care se bazează nu au credibilitatea scontată. Că selecția candidaților s-a făcut aiurea. Cred că liderii PNL și PSD au obligația să caute și să găsească explicații reale pentru diferența enormă dintre cifrele din sondaje și cifrele din teren. Sper să nu continue văicăreala asta cu „ne-au furat, ne-au înșelat”, pentru că nu ține. Poporul nu iubește plângăreții.