Evenimentele politice se succed cu repeziciune. Mutările dintr-un partid în altul, căderea guvernului Ungureanu, pregătirile pentru alegerile locale, audierile miniștrilor și previzibila investire a guvernului Ponta, toate acestea fac ordinea de zi în dezbaterea politică. Printre aceste evenimente majore, un alt eveniment, mai puțin vizibil își urmează drumul fără a fi observat, mascat de strălucirea celorlalte. Este vorba despre proiectul de revizuire a Constituției aflat în proces de desfășurare în Parlamentul României, deocamdată la nivelul Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Nu m-aș lega de acest eveniment dacă inițiativa revizuirii nu i-ar aparține Președinției României reprezentată de Traian Băsescu, adică acelui om în care majoritatea românilor nu mai au niciun fel de încredere. Din această perspectivă, propunerile formulate de acesta au acum o legitimitate precară și poate că nu ar mai trebui să fie luate în seamă. Totuși, odată depus la Parlament, proiectul de lege a intrat în circuit, iar procesul legislativ merge înainte.

Nici asupra conținutului său nu vreau să insist, mai ales că s-a discutat destul despre toate acestea atunci când Președinția și-a prezentat proiectul de lege, în vara trecută. Să spunem doar că viziunea lui Băsescu despre Constituție prevede o întărire a poziției președintelui în raport cu unele instituții ale statului – precum Parlamentul sau Guvernul, desființarea altor instituții – precum Senatul, micșorarea numărului de parlamentari, înscrierea limitei de datorie publică sau deficit bugetar în textul Constituției, etc. Evident, aceste teme vor intra în dezbaterea Parlamentului, care va decide despre fiecare în parte așa cum este mai bine.

Și totuși, dintre aceste propuneri de revizuire a Constituției, lipsește una, poate cea mai importantă. Este vorba de modificarea articolului 152, cel care se referă la limitele revizuirii Constituției. Mai precis, la alin. (1), acest articol spune:

„Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.”

Prin urmare, existența acestui articol nu permite acum și nu va permite niciodată – atât timp cât va rămâne parte a Legii Fundamentale – schimbarea formei de guvernământ a României, chiar dacă românii și-ar dori asta. Altfel spus, un referendum ce ar avea ca scop consultarea voinței populare pe tema schimbării formei de guvernământ ar fi neconstituțional !

Dintr-un anumit punct de vedere, formularea din articolul 152 are o oarecare legitimitate: în 1991, Constituția de după Ceaușescu a fost scrisă de comuniștii eșalonului secund ce tocmai acaparaseră puterea. Aceștia, ca și predecesorii lor din perioada de după sfârșitul războiului, aveau (și au încă !) o frică organică față instituții democratice, deci și față de cea mai importantă instituție a statului român, Monarhia Constituțională. Din acest motiv, au inclus în textul legii obligația ca România să rămână de-a pururi republică, așa cum hotărâseră sovieticii în 1947. Dar dacă pentru generația de comuniști post-URSS și post-Ceaușescu, articolul 152 poate fi legitim, nu văd de ce toate generațiile de români ce vor urma de aici înainte trebuie să fie obligați să trăiască într-un stat confecționat după voința unei puteri străine !

Iată de ce, consider că pe parcursul său în Parlamentul României, Legea de revizuire a Constituției va trebui completată cu propunerea de modificare a articolului 152. Acesta va păstra – evident ! – referirile privind imposibilitatea revizuirii caracterului naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială, dar va renunța la obligația impusă viitorimii de a nu decide niciodată, în niciun fel, asupra formei de guvernământ a țării.

Doar în acest fel se poate deschide calea unui referndum cinstit și corect, care să stabilească cum este mai bine pentru România: republică sau monarhie ?