Chiar dacă sunt în Grecia, observ că dezbaterile despre autostrăzi în general și despre autostrada Olteniei în special, continuă. Înainte de a exprima un punct de vedere mai elaborat (se va întâmpla săptămâna viitoare, când revin acasă), vă propun o povestire, evident, despre același subiect al autostrăzilor,


2015 07 Autostrada

Prima oară când am fost în Grecia, nu am trecut prin Bulgaria. Se întâmpla prin vara lu’ 1997 și pe atunci existau tot felul de povești îngrozitoare, spuse de cei care se cunoșteau cu unii curajoși care se încumetaseră la aventură.

Unii vorbeau despre mașini furate din fața hotelului de cinci stele, alții despre agresivitatea polițiștilor de la rutieră care nu se sfiau să sechestreze persoanele din propriul tău automobil dacă nu le dădeai șpaga pretinsă pentru greșeli imaginare. Existau și relatări despre blocajul nu-știu-cărui drum de munte, organizat de bulgari instruiți de ruși care erau de fapt ucrainieni: ăștia îți luau totul, inclusiv mașina și te lăsau năuc și frustrat pe marginea drumului.

În acele povestiri, nu conta faptul că nimeni nu cunoștea în mod direct pe cineva care să fi pățit vreo nenorocire, căci totul avea un aer autentic imposibil de contracarat. Prin urmare, când mi s-a năzărit că-mi voi permite prima vacanță în Grecia, am folosit traseul prin Serbia, pe la Niș și apoi Skopije, urmând ca intrarea în țara de destinație să o facem dinspre Macedonia.

Nu a fost o experiență rea, dar obosit de drumul prea lung și lipsit de orice indicatoare de circulație, am hotărât că la întoarcere voi înfrunta toate riscurile și voi folosi drumul cel mai scurt propus de o hartă cunoscută sub denumirea Ghidul Michelin, că pe vremea aia nu existau GPS-uri decât în filmele americane.

Evident, niciuna dintre poveștile auzite nu s-a confirmat. Fără să văd vreun polițist sau vreun haiduc, am ajuns cu bine la Craiova, iar singurul incident demn de a fi consemnat, a fost la Oreahovo, unde a trebuit să aștept câteva ore pentru ca un bac să se umple cu camioane și automobile că doar nu era să traversăm Dunărea cu bacul gol …

De atunci și până în zilele noastre, mi se întâmplă să merg prin Bulgaria aproape în fiecare an, uneori către Balcicul strămoșesc, alteori în tranzit spre destinația de vacanță favorită românilor, Grecia.

Întâmplător sau nu, traversând Bulgaria, de fiecare dată mi-a fost dat să merg pe mai mulți kilometri de autostradă și asta mi se întâmplă de ani de zile. De fapt, la revenirea din 1997, am parcurs o mică bucățică de drum de centură pe lângă Sofia, în timp ce zilele trecute, de la Calafat și până la intrarea în Grecia, am parcurs câteva sute de km. de autostradă.

De fapt, asta vreau să subliniez după o povestioară cam lungă, dar cu explicații necesare: în timp ce în România facem dezbateri despre autostrăzi, în Bulgaria se fac autostrăzi.

P.S. Conform CIA Statistics, la data de azi, România dispune de 337 de km de autostradă, în timp ce Bulgaria are cu 458 de km., adică cu peste 35 % mai mult. Dar cifrele sunt și mai urâte dacă le raportăm la suprafața celor două țări: la fiecare 1.000 kmp., România are 1,42 km de autostradă. Același calcul făcut pentru Bulgaria, înseamnă 4,16 km pentru aceeași suprafață de teritoriu național. Altfel spus, în Bulgaria există de cca. trei ori mai multă autostradă decât în România.

Ca să fie mai clar, vă ofer și câte o captură de ecran chiar de la site-ul citat. Una pentru România …

2015 07 A RO

… și încă una, pentru Bulgaria:

2015 07 A BU

Reclame